Arbust (rar arbore) ce poate atinge 8 m inaltime, originar din Europa de SE, Asia de SV.Lujerii spinosi de culoare bruna sau verde prezinta numeroase lenticele. Spinii sunt geminati, au cca. 3 cm si sunt dispusi la baza frunzelor. Unul este drept, iar celalalt recurbat.Frunzele alterne sunt alungit-ovate, de 2-6 cm lungime, cu trei nervuri.Florile au culoarea galbena, sunt dispuse in cime axilare si apar in lunile aprilie–mai.Fructul comestibil are forma ovoida (1.5-2.5 cm), culoare rosu inchis sau aproape negru si se maturizeaza in lunile septembrie-octombrie.Nu este pretentios fata de sol putand sa vegeteze pe soluri pietroase, uscate.